VIDEO| Povestea impresionantă a lui Silviu, tânărul care merge din nou la 37 de ani, după o operație rară: „Fugim după bani, dar dacă nu ai sănătate, nu rezolvi nimic”

Publicat: 08/02/2022, 12:54

Un tânăr de 37 de ani a învățat din nou să meargă după ce a fost operat de o tumoră de aproape șapte centimetri. Silviu Stoica spune că a ajuns la spital pentru că nu își mai putea mișca partea stângă a corpului și nu putea să meargă.

„Nu mai aveam stabilitate, cădeam, nu mai puteam să merg. Am avut COVID și cred că și din cauza asta s-a agravat și nu am mai putut să merg, simțeam de la săptămână la săptămână că mergeam mai greu”, a povestit Silviu.

Pentru că avea dureri în tot corpul, mai ales la picioare, a început să caute care ar fi explicațiile și a făcut o serie de investigații. Însă, medicii din Galați, de unde este bărbatul, nu au reușit să afle care era cauza.

„Durerea pleca din mâini, îmi tremura și mâna stângă și se duce până în picioare, până jos. Pe unde am mai fost nu mi-a găsit nimic nimic în neregulă. Eu făceam investigații la cap, la spate, că aveam dureri”, a mai spus bărbatul.

Ce spun medicii

Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași i-au făcut mai multe analize și investigații și au descoperit că bărbatul avea o tumoră la nivelul măduvei cervicale care i-a provocat deficit motor la mâini și picioare.

Aceste tipuri de tumori sunt extrem de rare, reprezentând câteva procente din toată patologia coloanei cervicale. O mare parte a fost dezvoltată în canalul medular care comprima măduva, având drept rezultat respectivul deficit motor, iar cealaltă componentă la nivelul unei formațiuni anatomice numită foramen neural, adică locul pe unde nervul iese din coloană, a declarat dr. Lucian Eva, medic neurochirurg.

„Dacă nu ai sănătate, nu rezolvi nimic”

Intervenția chirurgicală prin care s-a îndepărtat tumora a durat aproximativ patru ore, iar medicii neurochirurgi spun că în zilele următoare Silviu urmează să fie externat.

„Acum merg, am stabilitate. Sunt ca un copil care merg, nici mie nu-mi vine să cred, fac pași puțin câte puțin. Eu tot lungeam o boală. Noi toți fugim după bani, să avem, să facem, dar dacă nu ai sănătate, nu rezolvi nimic”, a mai spus Silviu.

Acum își dorește să ajungă cât mai repede acasă, să fie lângă familia sa și să continue să învețe din nou să meargă.

Citește și  EXCLUSIV. Cazul dramatic al fetei paralizate după operația pe inimă. Se caută din nou vinovații pentru cele 12 minute în care creierul nu i s-a oxigenat și a ajuns ”o legumă”

Mădălina Olariu
Mădălina Olariu a absolvit licența și masteratul în Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?